UTILE

HOTĂRÂRE nr. 1105 din 25 septembrie 2003 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva

  • 24/01/2017

H.G.1105din25.09.2003

În temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 11 din Legea nr. 26/1996 – Codul silvic, cu modificările şi completările

ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1

(1)Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva se organizează prin reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor, care se

desfiinţează.

(2)Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva este persoană juridică, cu sediul central în municipiul Bucureşti, bd. general

Gheorghe Magheru nr. 31, sectorul 1, şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară,

exercitând şi atribuţii de serviciu public cu specific silvic şi de autoritate hipică naţională, în conformitate cu prevederile

regulamentului de organizare şi funcţionare prevăzut în anexa nr. 1.

(3)Unităţile din structura Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(4)Structurile organizatorice şi funcţionale ale unităţilor prevăzute în anexa nr. 2 se aprobă de Consiliul de

administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.

(5)Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva funcţionează sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi

Mediului.

Art. 2

Organele de conducere ale Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva sunt consiliul de administraţie şi managerul –

directorul general.

Art. 3

Atribuţiile principale ale managerului – directorului general sunt:

a)asigură organizarea, conducerea şi gestionarea activităţii curente a Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva;

b)răspunde, în condiţiile legii, de aducerea la îndeplinire a obiectivelor şi criteriilor de performanţă manageriale stabilite

pentru Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva;

c)numeşte echipele manageriale de la nivelul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi a unităţilor din structura

acesteia;

d)verifică anual, printr-o comisie desemnată în acest scop, competenţa profesională a echipei manageriale numite la

nivelul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi al unităţilor şi subunităţilor din structura acesteia, luând măsuri de

înlocuire din funcţie în cazul în care nu corespunde limitelor şi exigenţelor impuse pentru realizarea criteriilor de

performanţă;

e)selectează, angajează, suspendă şi, după caz, des-face contractul de muncă al personalului salariat al Regiei

Naţionale a Pădurilor – Romsilva;

f)stabileşte măsuri, potrivit legii, pentru angajarea răspunderii disciplinare, materiale, civile, penale sau

contravenţionale a angajaţilor Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, în cazul neîndeplinirii de către aceştia a

obligaţiilor de serviciu ce le revin;

g)negociază şi încheie cu sindicatele contractul colectiv de muncă la nivelul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi

contractele individuale de muncă ale salariaţilor din aparatul central al acesteia, precum şi ale conducerilor unităţilor

din subordine;

h)reprezintă şi angajează Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva prin semnătură, în relaţiile cu terţe persoane fizice

sau juridice din ţară ori din străinătate, în limita competenţelor aprobate de consiliul de administraţie şi în condiţiile

legii.

Art. 4

Managerul – directorul general este ordonator de credite în condiţiile prevăzute de lege.

Art. 5

În exercitarea atribuţiilor sale, managerul – directorul general emite ordine şi decizii.

Art. 6

(1)Patrimoniul propriu al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva înregistrat în evidenţele contabile totalizează

886.820.364 mii lei la data de 30 iunie 2003, fiind constituit prin însumarea patrimoniilor unităţilor din structura sa.

(2)Patrimoniul şi personalul unităţilor din structura Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, prevăzute în anexa nr. 2,

se preiau conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată şi

modificată prin Legea nr. 427/2001, şi Legii nr. 53/2003 – Codul muncii prin aprobarea Consiliului de administraţie al

Regiei Naţionale a Pădurilor.

(3)Încadrarea în noile structuri organizatorice a personalului existent la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se

face pe baza verificării cunoştinţelor profesionale, în condiţiile prevăzute de lege, în limita posturilor disponibile.

(4)Reîncadrarea în noile structuri organizatorice şi în numărul de posturi aprobat se face în termen de 45 de zile de la

data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 7

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva are ca obiect de activitate:

a)aplică strategia naţională în domeniul silviculturii şi acţionează pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă

a fondului forestier proprietate publică a statului, pe care îl administrează, precum şi pentru gospodărirea fondurilor de

vânătoare şi de pescuit atribuite, potrivit legii, pentru recoltarea şi valorificarea, prin acte şi fapte de comerţ, a

produselor specifice fondului forestier, potrivit prevederilor legale, în condiţii de eficienţă economică, exercitând şi

atribuţii de serviciu public cu specific silvic;

b)coordonează şi implementează Programul naţional de ameliorare genetică a cabalinelor, conservarea patrimoniului

genetic naţional, constituit din totalitatea populaţiilor de cabaline cu valoare genetică ridicată, creştere, ameliorare,

calificare şi perfecţionare a efectivelor de cabaline în rasă pură.

Art. 8

Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 9

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 173/2001 privind reorganizarea

Regiei Naţionale a Pădurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 29 ianuarie 2001, cu

modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

-****-

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:

  1. Ministrul agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului,

Petre Daea,

secretar de stat

  1. Ministrul finanţelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,

Elena Dumitru

ANEXA Nr. 1:

REGULAMENT privind organizarea şi funcţionarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva

ANEXA Nr. 2: UNITĂŢILE din structura Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva

Nr.

crt.

Denumirea Sediul

  1. Unităţi fără personalitate juridică – direcţii silvice
  2. Alba Iulia Municipiul Alba Iulia
  3. Alexandria Municipiul Alexandria
  4. Arad Municipiul Arad
  5. Bacău Municipiul Bacău
  6. Baia Mare Municipiul Baia Mare
  7. Botoşani Municipiul Botoşani
  8. Braşov Municipiul Braşov
  9. Bucureşti Municipiul Bucureşti
  10. Buzău Municipiul Buzău
  11. Bistriţa Municipiul Bistriţa
  12. Cluj-Napoca Municipiul Cluj-Napoca
  13. Constanţa Municipiul Constanţa
  14. Craiova Municipiul Craiova
  15. Deva Municipiul Deva
  16. Drobeta-Turnu Severin Municipiul Drobeta-Turnu Severin
  17. Focşani Municipiul Focşani
  18. Iaşi Municipiul Iaşi
  19. Miercurea-Ciuc Municipiul Miercurea-Ciuc
  20. Oradea Municipiul Oradea
  21. Piatra-Neamţ Municipiul Piatra-Neamţ
  22. Piteşti Municipiul Piteşti
  23. Ploieşti Municipiul Ploieşti
  24. Râmnicu Vâlcea Municipiul Râmnicu Vâlcea
  25. Reşiţa Municipiul Reşiţa
  26. Satu Mare Municipiul Satu Mare
  27. Sfântu Gheorghe Municipiul Sfântu Gheorghe
  28. Sibiu Municipiul Sibiu
  29. Slatina Municipiul Slatina
  30. Slobozia Municipiul Slobozia
  31. Suceava Municipiul Suceava
  32. Târgovişte Municipiul Târgovişte
  33. Târgu Jiu Municipiul Târgu Jiu
  34. Târgu Mureş Municipiul Târgu Mureş
  35. Timişoara Municipiul Timişoara
  36. Tulcea Municipiul Tulcea
  37. Vaslui Municipiul Vaslui
  38. Zalău Municipiul Zalău
  39. Alte unităţi de profil cu personalitate juridică
  40. Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Municipiul Bucureşti

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 678 din data de 26 septembrie 2003

Leave a Reply

Your email address will not be published. Fields marked with * are required