În temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 11 din Legea nr. 26/1996 – Codul silvic, cu modificările şi completările
ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
(1)Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva se organizează prin reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor, care se
desfiinţează.
(2)Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva este persoană juridică, cu sediul central în municipiul Bucureşti, bd. general
Gheorghe Magheru nr. 31, sectorul 1, şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară,
exercitând şi atribuţii de serviciu public cu specific silvic şi de autoritate hipică naţională, în conformitate cu prevederile
regulamentului de organizare şi funcţionare prevăzut în anexa nr. 1.
(3)Unităţile din structura Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(4)Structurile organizatorice şi funcţionale ale unităţilor prevăzute în anexa nr. 2 se aprobă de Consiliul de
administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.
(5)Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva funcţionează sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi
Mediului.
Art. 2
Organele de conducere ale Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva sunt consiliul de administraţie şi managerul –
directorul general.
Art. 3
Atribuţiile principale ale managerului – directorului general sunt:
a)asigură organizarea, conducerea şi gestionarea activităţii curente a Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva;
b)răspunde, în condiţiile legii, de aducerea la îndeplinire a obiectivelor şi criteriilor de performanţă manageriale stabilite
pentru Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva;
c)numeşte echipele manageriale de la nivelul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi a unităţilor din structura
acesteia;
d)verifică anual, printr-o comisie desemnată în acest scop, competenţa profesională a echipei manageriale numite la
nivelul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi al unităţilor şi subunităţilor din structura acesteia, luând măsuri de
înlocuire din funcţie în cazul în care nu corespunde limitelor şi exigenţelor impuse pentru realizarea criteriilor de
performanţă;
e)selectează, angajează, suspendă şi, după caz, des-face contractul de muncă al personalului salariat al Regiei
Naţionale a Pădurilor – Romsilva;
f)stabileşte măsuri, potrivit legii, pentru angajarea răspunderii disciplinare, materiale, civile, penale sau
contravenţionale a angajaţilor Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, în cazul neîndeplinirii de către aceştia a
obligaţiilor de serviciu ce le revin;
g)negociază şi încheie cu sindicatele contractul colectiv de muncă la nivelul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi
contractele individuale de muncă ale salariaţilor din aparatul central al acesteia, precum şi ale conducerilor unităţilor
din subordine;
h)reprezintă şi angajează Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva prin semnătură, în relaţiile cu terţe persoane fizice
sau juridice din ţară ori din străinătate, în limita competenţelor aprobate de consiliul de administraţie şi în condiţiile
legii.
Art. 4
Managerul – directorul general este ordonator de credite în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 5
În exercitarea atribuţiilor sale, managerul – directorul general emite ordine şi decizii.
Art. 6
(1)Patrimoniul propriu al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva înregistrat în evidenţele contabile totalizează
886.820.364 mii lei la data de 30 iunie 2003, fiind constituit prin însumarea patrimoniilor unităţilor din structura sa.
(2)Patrimoniul şi personalul unităţilor din structura Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, prevăzute în anexa nr. 2,
se preiau conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată şi
modificată prin Legea nr. 427/2001, şi Legii nr. 53/2003 – Codul muncii prin aprobarea Consiliului de administraţie al
Regiei Naţionale a Pădurilor.
(3)Încadrarea în noile structuri organizatorice a personalului existent la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se
face pe baza verificării cunoştinţelor profesionale, în condiţiile prevăzute de lege, în limita posturilor disponibile.
(4)Reîncadrarea în noile structuri organizatorice şi în numărul de posturi aprobat se face în termen de 45 de zile de la
data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 7
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva are ca obiect de activitate:
a)aplică strategia naţională în domeniul silviculturii şi acţionează pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă
a fondului forestier proprietate publică a statului, pe care îl administrează, precum şi pentru gospodărirea fondurilor de
vânătoare şi de pescuit atribuite, potrivit legii, pentru recoltarea şi valorificarea, prin acte şi fapte de comerţ, a
produselor specifice fondului forestier, potrivit prevederilor legale, în condiţii de eficienţă economică, exercitând şi
atribuţii de serviciu public cu specific silvic;
b)coordonează şi implementează Programul naţional de ameliorare genetică a cabalinelor, conservarea patrimoniului
genetic naţional, constituit din totalitatea populaţiilor de cabaline cu valoare genetică ridicată, creştere, ameliorare,
calificare şi perfecţionare a efectivelor de cabaline în rasă pură.
Art. 8
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 9
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 173/2001 privind reorganizarea
Regiei Naţionale a Pădurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 29 ianuarie 2001, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
-****-
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Petre Daea,
secretar de stat
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat
Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Elena Dumitru
ANEXA Nr. 1:
REGULAMENT privind organizarea şi funcţionarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva
ANEXA Nr. 2: UNITĂŢILE din structura Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva
Nr.
crt.
Denumirea Sediul
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 678 din data de 26 septembrie 2003
Leave a Reply