UTILE

LEGEA POMICULTURII LEGEA 348 DIN 10 IULIE 2003

  • 24/01/2017

LEGEA POMICULTURIILEGEA 348 DIN 10 IULIE 2003

Capitolul I – Dispozitii generale

Art. 1
Prezenta lege reglementeaza cadrul de dezvoltare a pomiculturii, infiintarea si exploatarea plantatiilor pomicole, producerea si valorificarea fructelor, pe baza fundamentarii stiintifice si extensiei progresului tehnic, in conditiile organizarii comune de piata in sectorul fructelor.

Art. 2
(1) Organul de specialitate al administratiei publice centrale in domeniu care elaboreaza strategia de dezvoltare a pomiculturii este Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
(2) Obiectivele strategice ale dezvoltarii pomiculturii sunt:
a) concentrarea si specializarea productiei pomicole;
b) introducerea in cultura a speciilor si soiurilor competitive pe plan european;
c) dezvoltarea centrelor si bazinelor cu traditie in domeniu, care sa asigure specializarea pe produse de calitate cu denumire de origine geografica.

Art. 3
(1) Organizarea comuna de piata in sectorul fructelor contine reguli privind:
a) patrimoniul pomicol si potentialul de productie pomicola;
b) siguranta alimentara si valorificarea fructelor si produselor din fructe in conditii de calitate;
c) organizatiile profesionale, interprofesionale si organismele pe filiera;
d) instrumentele si mecanismele de reglementare a pietei.
(2) Speciile de pomi, arbusti fructiferi si capsuni cultivate in Romania sunt prevazute in anexa nr. 1.

Capitolul II – Patrimoniul pomicol

Art. 4
(1) Patrimoniul pomicol se compune din urmatoarele grupe: pomi si arbusti fructiferi, indiferent de sistemul de cultura, capsunarii, pepiniere pomicole, inclusiv terenurile pentru asolamente, terenurile in pregatire pentru plantare si terenurile din intravilan plantate cu pomi, arbusti fructiferi si capsuni.
(2) Pastrarea patrimoniului pomicol, mentinerea si ridicarea valorii biologice si a potentialului productiv al plantatiilor de pomi, arbusti fructiferi si capsuni si protejarea mediului inconjurator, a apei, solului si pastrarea ecosistemului si biodiversitatii revin cultivatorilor.

Art. 5
(1) Patrimoniul pomicol se clasifica in urmatoarele categorii:
a) plantatii tinere, pana la intrarea pe rod;
b) plantatii pe rod, in plina productie;
c) plantatii pe rod, in declin;
d) pepiniere pomicole;
e) colectii pomologice, culturi de concurs si loturi experimentale;
f) terenuri in pregatire pentru infiintarea plantatiilor.
(2) Sistemul de cultura se defineste prin densitate, sortimente, tehnologii, performante tehnice si economice si se clasifica in urmatoarele grupe:
a) sistem extensiv;
b) sistem intensiv;
c) sistem superintensiv;
d) pomi razleti.

Art. 6
(1) Plantatiile de pomi fructiferi, arbusti fructiferi si capsuni se realizeaza cu precadere in zonele consacrate, pe terenuri cu conditii ecologice favorabile fiecarei specii, denumite areale pomicole.
(2) Arealele pomicole reprezinta zona geografica a culturii pomilor si arbustilor fructiferi, constituie o categorie distincta a fondului funciar si sunt prevazute in anexa nr. 2.
(3) Pomii si arbustii fructiferi situati in curti, gradini, pasuni, fanete, aliniamente si ale caror produse nu fac obiectul comercializarii pe piata fac parte din categoria pomi razleti si nu se evidentiaza in cadastrul pomicol.
(4) Evidenta pomilor razleti se tine separat, in scop statistic.

Art. 7
(1) Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si Ministerul Internelor si Reformei Administrative organizeaza inventarierea patrimoniului pomicol o data la 5 ani.
(2) Procedurile pentru desfasurarea inventarierii si modelul formularelor pentru inventarierea plantatiilor pomicole se stabilesc prin ordin comun al ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale si al ministrului internelor si reformei administrative.

Art. 8
Tehnologiile de infiintare si intretinere a plantatiilor pomicole, pe specii, se reactualizeaza si se elaboreaza de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura Pitesti Maracineni si se distribuie prin Agentia Nationala de Consultanta Agricola, denumita in continuare ANCA.

Capitolul III – Infiintarea, exploatarea si defrisarea plantatiilor pomicole

Art. 9
(1) Infiintarea plantatiilor de pomi, arbusti fructiferi si capsuni se face in zone consacrate, alegerea speciilor si soiurilor este optiunea libera a oricarui proprietar sau detinator de teren, la recomandarea specialistilor autorizati in acest scop, conform prevederilor legale.
(2) Plantarea pomilor fructiferi din categoria pomi razleti in gradini si curti, precum si in terenurile din extravilan se face respectandu-se distantele fata de limita proprietatii vecinilor, astfel:
a) la 2 m de razor sau gard, pomi cu talie mica;
b) la cel putin 3 m de razor sau gard, pomi cu talie mare.

Art. 10
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si institutul de cercetare-dezvoltare pentru pomicultura, prin ANCA, fac recomandari periodice cu privire la soiurile speciilor pomicole performante, care asigura productii de calitate, competitive, solicitate de piata, pentru a fi introduse in cultura.

Art. 11
Proprietarii si detinatorii legali de terenuri, care doresc sa infiinteze plantatii pomicole, beneficiaza de ajutoare financiare din partea statului in conformitate cu legislatia in vigoare.

Art. 12
Amenajarea unor terenuri in panta, slab fertile si cu fenomene de eroziune a solului si valorificarea acestora prin culturi pomicole sunt considerate activitati de interes national pentru protejarea mediului si se bucura de sprijinul statului, asigurat prin Fondul de ameliorare a fondului funciar, potrivit legislatiei in vigoare.

Art. 13
(1) Plantatiile de pomi cu suprafata mai mare de 0,5 ha si cele de arbusti fructiferi de peste 0,2 ha, situate in zone, bazine si centre consacrate, se infiinteaza in baza autorizatiei de plantare eliberate de directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene si, respectiv, a municipiului Bucuresti.
(2) Pentru plantatiile de pomi cu suprafata mai mare de 2 ha si pentru plantatiile de arbusti fructiferi cu suprafata mai mare de 0,5 ha autorizatia de plantare se elibereaza in baza unui proiect de infiintare a plantatiei pomicole elaborat de persoane autorizate si avizat de institutul de cercetare-dezvoltare pentru pomicultura sau de statiunea de cercetare-dezvoltare pomicola din zona.
(3) Sunt exceptate de la obtinerea autorizatiei de plantare colectiile de pomi si arbusti fructiferi, culturile pomicole de concurs si parcelele experimentale.

Art. 14
(1) Defrisarea plantatiilor de pomi si arbusti fructiferi de interes comercial apartinand persoanelor fizice sau juridice se face numai in baza autorizatiei de defrisare eliberate de directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene si, respectiv, a municipiului Bucuresti, in conditiile prevazute de legislatia in vigoare, si are scop statistic.*)
(2) Conditiile minime pentru autorizarea defrisarii plantatiilor pomicole sunt:
a) plantatia prezinta goluri si pomi uscati in proportie de 60%;
b) plantatia se afla in declin si prezinta infectii provocate de micoze, bacterii, virusi, a caror combatere nu se justifica economic;
c) au durata normala de functionare expirata;
d) in cazurile cand se solicita defrisarea plantatiilor de nuc si de castan comestibil in masiv, cererea de defrisare va fi insotita de documente privind expertiza tehnica efectuata de un institut de cercetare-dezvoltare pentru agricultura sau de statiunea de cercetare-dezvoltare pomicola din zona; criteriile care stau la baza documentatiei in vederea autorizarii taierii exemplarelor de nuc si castan comestibil, precum si a defrisarii lor cand sunt in masiv se stabilesc conform prevederilor prezentei legi.
(3) Cererea pentru obtinerea autorizatiei de defrisare se depune la directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, cu 3 luni inainte de executarea defrisarii.
(4) Sunt exceptate de la obtinerea autorizatiei de defrisare colectiile de pomi si arbusti fructiferi, culturile pomicole de concurs si parcelele experimentale, care se aproba de consiliile stiintifice ale unitatilor respective.
___________
*) A se vedea Ordinul ministrului agriculturii, padurilor, apelor si mediului nr. 149/2004 privind aprobarea formularelor-tip privind autorizarea plantarii si defrisarii plantatiilor pomicole, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 186 din 3 martie 2004.

Art. 15
(1) Materialul lemnos rezultat din defrisarea plantatiilor pomicole si a nucilor este proprietatea fiecarui detinator legal al plantatiei si al pomilor razleti, care il poate comercializa sau utiliza in mod liber.
(2) In cazul comercializarii, materialul lemnos trebuie sa fie insotit de autorizatia de defrisare eliberata in conformitate cu prevederile prezentei legi, precum si de avizul de insotire a materialului lemnos.

Art. 16
(1) Durata de functionare a plantatiilor de pomi si arbusti fructiferi, in conditiile de exploatare normala, precum si modalitatea defrisarii acestora sunt prevazute in normele metodologice de aplicare a prezentei legi.**)
(2) In cazul in care, dupa defrisare, terenul respectiv nu se replanteaza, detinatorii au obligatia sa inainteze la directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene si, respectiv, a municipiului Bucuresti, cu 3 luni inaintea defrisarii, documentatia necesara pentru schimbarea categoriei de folosinta a terenurilor, in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
(3) Regimul de exploatare a plantatiilor pomicole si arbustilor fructiferi apartinand institutiilor de invatamant, cu scop didactic, si al parcelelor experimentale ale unitatilor de cercetare se va stabili prin planurile de invatamant, respectiv prin programele de cercetare ale unitatilor respective.
___________
**) A se vedea Hotararea Guvernului nr. 156/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii pomiculturii nr. 348/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 149 din 19 februarie 2004.

Art. 17
Cultura nucului din categoria pomi razleti este supusa si urmatoarelor prevederi speciale:
a) plantarea nucilor se face cu materialul saditor selectionat, provenit din pepiniere autorizate; terenurile supuse eroziunii se pot planta si cu biotipuri locale provenite de la pepiniere silvice;
b) taierea nucilor si castanilor comestibili din categoria pomi razleti, indiferent de proprietar, se face pe baza autorizatiei-model prevazute in anexa nr. 3;
c) cererea pentru taierea nucilor/castanilor comestibili din categoria pomi razleti solicitata de persoanele fizice sau juridice se depune cu cel putin o luna inaintea executarii taierii, iar aceasta se verifica si se aproba de specialistii directiilor pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti;
d) criteriile care stau la baza documentatiei in vederea autorizarii taierii nucilor razleti/castanilor comestibili sunt:
1. pomii sunt imbatraniti si prezinta ramuri uscate in proportie de 60% din coroana;
2. pomii sunt amplasati intr-un perimetru unde urmeaza sa se construiasca obiective de interes national sau de interes al comunitatii locale;
3. pomii sunt amplasati pe aliniamentele drumurilor nationale si se pune in pericol siguranta circulatiei rutiere.

Art. 18
(1) In termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, organele abilitate vor organiza inventarierea nucilor si a castanilor comestibili aflati in plantatii sau ca pomi razleti, cu consemnarea proprietarilor si a parcelelor cadastrale in care se gasesc.
(2) Nucii si castanii comestibili pentru care s-a obtinut autorizatia de defrisare se vor marca dupa sistemul practicat la marcarea speciilor forestiere.

Art. 19
In programele de impadurire si combatere a eroziunii solului din zonele de cultura a nucului si castanului se vor introduce si aceste specii. Regia Nationala a Padurilor-Romsilva si alti detinatori de terenuri forestiere vor utiliza la plantare material saditor din soiuri autorizate si recomandate, precum si biotipurile locale.

Capitolul IV – Valorificarea fructelor

Art. 20
(1) Fructele destinate a fi livrate pentru consumul uman se clasifica in categorii de calitate, conform standardelor de comercializare, care dobandesc caracterul de obligativitate.***)
(2) Se supun standardelor de calitate urmatoarele fructe: ciresele, visinele, caisele, piersicile si nectarinele, capsunile, merele, perele, prunele, gutuile, nucile in coaja, fructele de arbusti fructiferi, precum si fructele de orice fel care fac obiectul importului.
(3) Se excepteaza de la cerintele de conformitate cu standardele de calitate:
a) produsele oferite de catre producatori la centrul special de pregatire, ambalare, marcare, destinate vanzarilor angro sau in detaliu;
b) produsele expediate in vrac catre unitatile si fabricile de procesare.
___________
***) A se vedea Ordinul ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale nr. 532/2004 privind aprobarea Listei standardelor de comercializare pentru legume si fructe proaspete, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 712 din 6 august 2004.

Art. 21
(1) Comercializarea fructelor, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1), este supusa controlului de conformitate pe filiera produsului.
(2) Controlul de conformitate se face la fata locului, in toate stadiile de comercializare, de catre organismele autorizate prin lege.

Art. 22
(1) Analiza fructelor care fac obiectul vanzarii pe piata pentru consumul uman privind continutul de reziduuri de pesticide, contaminanti si alte substante este obligatorie si se efectueaza de laboratoarele acreditate, cel putin o data pe an sau la cererea beneficiarilor.
(2) Evidenta tratamentelor si a substantelor utilizate in plantatiile pomicole, destinate comercializarii fructelor, se tine de catre producatori si se supune controlului Inspectiei de stat pentru controlul tehnic in producerea si valorificarea legumelor si fructelor, organism autorizat prin lege in acest scop.

Art. 23
(1) Fructele proaspete destinate consumului uman, care se comercializeaza de operatorii economici, vor fi insotite de documente fiscale in care se vor inscrie de catre emitent calitatea si conformitatea cu standardele de comercializare.
(2) Micii producatori, persoane fizice, care nu sunt organizati in forme asociative pot comercializa fructe in pietele stradale sau traditionale organizate si au obligatia de a expune la vanzare produsele in conditii de calitate si igiena, pentru a asigura protectia si siguranta alimentara a consumatorului.
(3) Fructele care fac obiectul comercializarii la export pentru consum in stare proaspata vor fi insotite de un certificat de conformitate cu standardul de comercializare emis de organismul de control autorizat conform legii.

Art. 24
(1) Prelucrarea fructelor in scop comercial poate fi facuta de catre operatori economici autorizati pentru aceasta activitate, cu mijloace proprii sau grupati in diferite forme de cooperare.
(2) Fructele destinate prelucrarii industriale circula insotite de documente fiscale de conformitate, emise de producator sau comerciant, dupa caz, pe care se va inscrie destinatie industriala, si trebuie sa prezinte conditii minime de calitate.
(3) Fructele comercializate la export pentru prelucrarea industriala vor fi insotite de un certificat de destinatie industriala emis de catre organismele de control autorizate conform legii.
(4) Modelul certificatului de conformitate cu standardele de calitate, precum si modelul certificatului de destinatie industriala sunt prevazute in normele metodologice de aplicare a prezentei legi.*)
___________
*) A se vedea nota de subsol corespunzatoare asteriscului din finalul art. 16 alin. (1).

Art. 25
(1) Dreptul de folosire de catre producatori a unor denumiri de origine geografica sau produs traditional pentru anumite loturi de fructe proaspete ori prelucrate se acorda prin certificat de atestare a originii geografice, in conditiile prevazute de legislatia in vigoare.
(2) Certificatul prevazut la alin. (1) se elibereaza de catre organele abilitate in acest scop, pe baza verificarilor facute de specialisti imputerniciti pentru controlul respectarii conditiilor impuse pentru producerea fructelor si prelucrarea acestora.

Art. 26
Statul sprijina constituirea organizatiilor de producatori si a organizatiei interprofesionale pentru fructe, pe baza initiativei libere a producatorilor, in conformitate cu legislatia in vigoare.

Capitolul V – Inspectia si controlul calitatii fructelor si a produselor obtinute din fructe

Art. 27
(1) In vederea implementarii prevederilor prezentei legi se infiinteaza ca directie in cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale Inspectia de stat pentru controlul tehnic in producerea si valorificarea legumelor si fructelor, denumita in continuare I.S.C.T.P.V.L.F., cu structuri organizatorice in cadrul directiilor pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene si, respectiv, a municipiului Bucuresti, care se aproba prin ordin al ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale, cu respectarea numarului de personal, in limita bugetului aprobat.**)
(2) Atributiile I.S.C.T.P.V.L.F. vor fi stabilite prin norme metodologice.
___________
**) A se vedea Ordinul ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale nr. 591/2006 privind organizarea si functionarea Inspectiei de stat pentru controlul tehnic in producerea si valorificarea legumelor si fructelor, in vederea executarii controalelor de conformitate pentru fructe si legume proaspete, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 815 din 3 octombrie 2006.

Capitolul VI – Sanctiuni

Art. 28
Defrisarea fara autorizatie a plantatiilor de pomi fructiferi, indiferent de forma de proprietate, cu o suprafata mai mare de 0,5 ha, sau a plantatiilor de arbusti fructiferi cu o suprafata mai mare de 0,2 ha, precum si a nucilor sau a castanilor comestibili, indiferent de sistemul de cultura, constituie contraventie si se pedepseste cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Art. 29
Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 5.000 lei urmatoarele fapte:
a) infiintarea plantatiilor cu suprafete mai mari de 0,5 ha de pomi fructiferi si a suprafetelor mai mari de 0,2 ha de arbusti fructiferi de fiecare operator economic sau de familie ori extinderea peste aceasta limita a celor existente, fara autorizatie de plantare, cu nerespectarea dispozitiilor art. 13;
b) nerespectarea prevederilor art. 20 privind obligativitatea consemnarii in documentele de comercializare a calitatii produsului destinat consumului in stare proaspata sau a celor destinate prelucrarii industriale;
c) nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (1) privind analiza continutului de reziduuri, contaminanti si alte substante, precum si a celor privind evidenta tratamentelor si a substantelor utilizate;
d) nerespectarea prevederilor art. 25 privind folosirea neautorizata a denumirii de origine geografica sau de produs traditional.

Art. 30
Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.500 lei la 3.500 lei obstructionarea inspectorilor I.S.C.T.P.V.L.F. in exercitarea atributiilor lor privind controlul respectarii reglementarilor in vigoare de catre importatorii, exportatorii, comerciantii, producatorii, depozitele si responsabilii centrelor de expediere sau de oricare alta persoana implicata in producerea sau comercializarea fructelor.

Art. 31
Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute in prezenta lege se fac prin proces-verbal incheiat de organele de control abilitate din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Ministerului Economiei si Finantelor si Ministerului Internelor si Reformei Administrative, potrivit atributiilor ce le revin conform legii.

Art. 32
Contraventiilor prevazute la art. 29 le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

Capitolul VII – Dispozitii finale

Art. 33
(1) Infiintarea, intretinerea si defrisarea de plantatii pomicole, arbusti fructiferi si capsunarii, conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca fructele pentru valorificare in stare proaspata si conservate, precum si produsele distilate obtinute din fructe, conditiile de atribuire a denumirii produselor cu indicatie geografica, normele de comercializare, precum si alte masuri se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, elaborate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, cu avizul Ministerului Sanatatii Publice, Ministerului Economiei si Finantelor, Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Ministerului Justitiei.
(2) Normele metodologice de aplicare a prezentei legi vor fi elaborate in termen de 90 de zile de la publicarea acesteia in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si se supun Guvernului spre aprobare.*)
___________
*) Normele metodologice de aplicare a Legii pomiculturii nr. 348/2003 au fost aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 156/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 149 din 19 februarie 2004.

Art. 34
(1) Prezenta lege intra in vigoare in termen de 90 de zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(2) La data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga Legea pomiculturii nr. 11/1974, publicata in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 105 din 29 iulie 1974.

Art. 35
Anexele nr. 1-3 fac parte integranta din prezenta lege.

NOTA:
Reproducem mai jos prevederile art. II din Legea nr. 60/2007 pentru modificarea si completarea Legii pomiculturii nr. 348/2003, care nu este incorporat in textul republicat al Legii nr. 348/2003 si care se aplica, in continuare, ca dispozitii proprii ale Legii nr. 60/2007:
“Art. II
Normele metodologice de aplicare a prezentei legi se aproba prin ordin al ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale, in termen de 90 de zile de la publicarea acesteia in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.”

Anexa nr. 1 – SPECIILE de pomi, arbusti fructiferi si capsuni cultivate in Romania

+—————————————————–+
¦Specia ¦
+—————————————————–¦
¦A. Pomi fructiferi ¦
+—————————————————–¦
¦Mar ¦
+—————————————————–¦
¦Par ¦
+—————————————————–¦
¦Gutui ¦
+—————————————————–¦
¦Prun ¦
+—————————————————–¦
¦Cires ¦
+—————————————————–¦
¦Visin ¦
+—————————————————–¦
¦Cais ¦
+—————————————————–¦
¦Piersic si Nectarin ¦
+—————————————————–¦
¦Nuc ¦
+—————————————————–¦
¦Migdal ¦
+—————————————————–¦
¦Alun ¦
+—————————————————–¦
¦Castan ¦
+—————————————————–¦
¦B. Arbusti fructiferi ¦
+—————————————————–¦
¦Coacaz negru ¦
+—————————————————–¦
¦Coacaz rosu ¦
+—————————————————–¦
¦Coacaz alb ¦
+—————————————————–¦
¦Agris ¦
+—————————————————–¦
¦Zmeura de gradina ¦
+—————————————————–¦
¦Afin de cultura ¦
+—————————————————–¦
¦Mur de gradina ¦
+—————————————————–¦
¦Maces ¦
+—————————————————–¦
¦Soc negru ¦
+—————————————————–¦
¦Trandafir pentru petale ¦
+—————————————————–¦
¦Lonicera caerulea ¦
+—————————————————–¦
¦Corn ¦
+—————————————————–¦
¦Catina ¦
+—————————————————–¦
¦C. Capsun ¦
+—————————————————–+

Anexa nr. 2 – ZONAREA SPECIILOR POMICOLE

+———————————————————————————————————————-+
¦ Formatiune de vegetatie naturala ¦ Spatiul geografic ocupat ¦ Specii cultivate ¦
+———————————-+—————————————-+——————————————¦
¦Subzona padurilor de fag-subetajul¦Dealuri intre 500-800 m altitudine ¦Coacaz, agris, afin, unele soiuri de mar ¦
+———————————-+—————————————-+——————————————¦
¦Subzona padurilor de gorun ¦Dealuri mijlocii si partea inferioara a ¦Zmeur, mar, prun, visin, unele soiuri de ¦
¦ ¦celor inalte, 300-800 m altitudine ¦par ¦
+———————————-+—————————————-+——————————————¦
¦Subzona padurilor de cer, garnita ¦Partea nordica a Campiei Romane, ¦Mar, par, prun, gutui, cires, visin, nuc, ¦
¦si stejar ¦Piemontul Getic si rama externa a ¦alun, capsun ¦
¦ ¦dealurilor din vestul tarii; 50-500 m ¦ ¦
¦ ¦altitudine ¦ ¦
+———————————-+—————————————-+——————————————¦
¦Zona de silvostepa ¦Suprafete mai mari sau mai mici in toate¦Toate speciile pomicole, cultivate cu ¦
¦ ¦provinciile; 50-500 m altitudine ¦deosebire in regim irigat ¦
+———————————-+—————————————-+——————————————¦
¦Zona stepei danubiene ¦Partea de est si de sud a Campiei ¦Cais, piersic, migdal, prun, cires, visin,¦
¦ ¦Romane, Dobrogea, Platforma ¦soiuri varatice de mar si par, nuc, in ¦
¦ ¦Barladului, insule in Campia Siretului; ¦conditii de irigare ¦
¦ ¦0-200 m altitudine ¦ ¦
+———————————————————————————————————————-+

Anexa nr. 3 – AUTORIZATIE DE TAIERE/DEFRISARE

– model –
+————————————————————————————————————————————–+
¦ MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE ¦ MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE ¦
¦ DIRECTIA PENTRU AGRICULTURA ¦ DIRECTIA PENTRU AGRICULTURA ¦
¦ SI DEZVOLTARE RURALA ¦ SI DEZVOLTARE RURALA ¦
¦ …………………………………… ¦ …………………………………… ¦
+——————————————————————-+——————————————————————¦
¦ AUTORIZATIE Nr. ……………/……………… ¦ AUTORIZATIE Nr. …………../……………… ¦
¦ ¦ ¦
¦ Operatorul economic/persoana fizica ……………………….,¦ In conformitate cu prevederile Legii pomiculturii nr. ……… ¦
¦cu sediul/domiciliul in comuna/orasul ……………………….,¦ Se autorizeaza operatorul economic/persoana ¦
¦judetul …………………………………………., solicita¦fizica ……………………………., cu sediul/domiciliul in¦
¦taierea/defrisarea a ………. ha/bucati nuci/castani comestibili.¦comuna/orasul ……………….., judetul ………………….¦
¦ ¦pentru taierea/defrisarea a ………………………. ha/bucati¦
¦ ¦nuci/castani comestibili din locurile urmatoarele: ……………¦
¦ ¦…………………………………………………………¦
¦ ¦ Solicitantul a plantat nuci/castani comestibili …… ha/bucati¦
¦ ¦in zona …………… . ¦
¦ ¦ ¦
¦ Director executiv, ¦ Director executiv, ¦
¦ …………………….. ¦ …………………….. ¦
¦ (nume si prenume) ¦ (nume si prenume) ¦
¦ Semnatura si stampila ¦ Semnatura si stampila ¦
¦ ¦ ¦
¦Data eliberarii …………….. ¦Data eliberarii …………….. ¦
¦ ¦ ¦
¦ N.B.: Autorizatia se tipareste pe o singura fata in registru de ¦ ¦
¦100 file si se completeaza intr-un singur exemplar. ¦ ¦
+————————————————————————————————————————————–+

Poate fi de interes si:
Lege nr. 193/2009 pentru aprobarea OUG nr. 193/2008 privind modificarea si completarea art. 37 si 39 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic
HG nr. 495/2009 pentru stabilirea nivelului reducerii sumei de rambursat din volumul creditului acordat in conditiile Legii nr. 231/2005 privind stimularea investitiilor in agricultura, industrie alimentara, silvicultura, piscicultura, precum si in a
Codul Silvic al Romaniei, 2008

Leave a Reply

Your email address will not be published. Fields marked with * are required